sâmbătă, 18 martie 2017

Iubirea-travaliu

V-am zărit ieri cum vă certați
cu o piatră,
strângeați pumnii,
ca nu cumva să vă cadă zeii
și să devină oameni.
Tună iar în noaptea lui Marte,
absurdul e învolburarea firii
fără de-o spirală.
Eu am plecat să vă adun
lacrimile, 
ca de fiecare dată:
poate că amestecate cu ploaia
nu mai sunt atât de sărate
și nici voi atât de însetați.
Am să vă cuprind ca o mamă
degetele îmbătrânite
de blesteme,
v-am spus de-un veac
că zarurile și zeii
nu zâmbesc niciodată
în aceeași palmă.

Cea mai înspăimântătoare trezire 
e continuitatea deschiderii.
Bucurați-vă! Oricum,
iubirea e un travaliu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu