marți, 27 iunie 2017

Copii bătrâni

Monotonie sfântă,
noi ne-am întâlnit
în crepuscul.
Alergam zurliu
spre ceruri 
mai blânde,
cădeam şi 
ne zdreleam 
genunchii,
lăcrimând supralogic
cerneală de albatros.
Și ciuguleam
metonimii
născânde,
până am început 
să creștem
invers. 

Noi sărutăm acum
pământul,
aievea,
cu mersul- vânt
grațios 
de pași pereni.
Ne invocăm
 răbdarea
cu riduri
podidite
de scâncet,
jertfind neliniștile 
pe vârful 
unui stilou.

Mărite Domn,
fă din fărâmă  
de oglindă
etui...
Suntem 
copii bătrâni,
scriem pe coală
de lumină
aceleași versuri.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu